Teofil și Câinele de lemn

„Citind romanul lui Cosmin, am intrat automat în rolul unui cenzor paranoid, din ce în ce mai încruntat, pe măsură ce intram în pâinea de cuvinte. Mai încruntat fiindcă am început să adun întrebări pentru a pune la punct autorul, pentru a-l convinge că un asemenea text nu trebuie publicat, fiindcă este periculos pentru «cetățeanul de bună credință», este subversiv și cu atât mai nociv, cu cât încearcă să se ascundă în spatele absurdului. Fiindcă nouă, cenzorilor, la cursul de cenzură aplicată ni s-a atras atenția de la bun început: atenție mare la absurdul cu substrat, la textele aparent schizoide! Acolo se ascunde buba! Iar buba trebuie tratată chirurgical! Cine se ascunde în spatele Câinelui de lemn? Cine e Jumătatea de Matrioșcă? Iar Șantierul e cumva La Canal? Adică personajele tale au înnebunit din cauza regimului? Nu înțeleg! Măi băiete, ai cam sărit calul! Fii atent la mine, textul tău nu poate fi publicat! Sau te apuci de scris normal, pe înțelesul omului echilibrat, sau lasă-te! Auzi la el, CHINUL VEȘNIC ȘI NEOSTOITA SCRÂȘNIRE A DINȚILOR!“ – Micleușanu M.

„Băi, Perța ăsta e de belea. N-am mai citit nici un scriitor de ăsta care să-ți frece creierii cum o face el. După ce termini cartea te învârți în cerc în mijlocul camerei, ca un tâmpit, și nu știi ce-i cu tine, frate, pe bune. Ești praf.“ – Un băiat

„C. Perța pare să fie al treilea frate Strugatski. Umor, suspans, intertextualism, fantasy – acestea sunt ingredientele romanului pe care tocmai îl citesc și în care, mai mult ca sigur, ți-ai dori și tu să fii personaj, fie și măcar unul secundar. Mie mi-ar plăcea să fiu Cîinele.“ – V. Leac