ro
Free
Vasile Alecsandri

O primblare la munți

  • Cristi Ciumaşhas quoted6 years ago
    Noi, însă, ca niște biruitori cu inimă măreață, departe de a pune sub robie pe frumoasele dușmance, le-am lăudat, le-am mângâiat, le-am dat câte o frățească sărutare și pe urmă ne-am urmat drumul nostru, fără a fi mai fuduli decât înainte, dar mult mai voioși la suflet, pentru că fetițele:
  • Cristi Ciumaşhas quoted6 years ago
    Boieri d-voastră, zise judecătoriul, de vreme ce ne-am pus pe povestit, am să vă spun și eu o anecdotă judecătorească foarte curioasă: Logofeția Dreptății, în pricina căminarului…
  • Cristi Ciumaşhas quoted6 years ago
    — Că ai spirit, că ai un glas de înger, că ai o talie de silfidă.

    — Dacă n-aș ști că ești de mult însurat, aș crede că ai ieșit ieri din Academie; cu toate aceste, bravo, domnule, acum sunt încredințată că ești bun diplomat și că poți pătrunde secretele cele mai adânci.

    — Râde-mă cât ți-a plăcea; numai îmi spune de ești frumoasă, ca să știu de trebuie să te iubesc din tot sufletul.
  • Cristi Ciumaşhas quoted6 years ago
    Așa se sfârși dragostea Mărindei și a lui Toader; așa se împliniră prorociile țigancei. Copila muri peste doi ani la Golia, în casa nebunilor, iar Toader niciodată n-a știut nimică din cele ce s-au întâmplat.
  • Cristi Ciumaşhas quoted6 years ago
    hotărî a fugi în noaptea viitoare de la casa părintească și a se duce prin toate târgurile pentru ca să caute pe iubitul ei
  • Cristi Ciumaşhas quoted6 years ago
    Ea era cufundată în gânduri triste, căci gândea, sărmana, la Toader.

    De trei luni nu auzise nimic despre el și nu știa ce se făcuse.
  • Cristi Ciumaşhas quoted6 years ago
    ât erau ei de fericiți atunci! cu câtă dragoste se uitau unul la altul! cu câtă plăcere Mărinda asculta pe Toader cântând din fluier doina de la munte!… Amândoi erau așa de pătrunși de mulțumirea ce gustau, că nici nu gândeau la vremea viitoare; nu gândeau că nimic în lume nu e mai nestatornic ca norocul!
  • Cristi Ciumaşhas quoted6 years ago
    ntr-o zi de primăvară, cum sta Toader culcat pe iarbă, iată că vede o fată fugind către el, și după dânsa o vacă neagră ce o alunga. Cât pe ce era să o ajungă pe biata copilă, cât pe ce era s-o ia în coarne, când Toader, sărind într-o clipă, se aruncă cu măciuca înaintea vacii și o izbi atât de tare în frunte, încât pe loc ea pică amețită jos.
  • Cristi Ciumaşhas quoted6 years ago
    era cel mai frumos dintre toți flăcăii, nici o fată nu se uita la el, pentru că era sărac, pentru că n-avea cămașă cu altițe și pălărie cu mărgele.
  • Cristi Ciumaşhas quoted6 years ago
    Ne întoarserăm mâhniți și pe gânduri la arhondaric, unde ne aștepta o masă vrednică de a îndestula niște stomacuri de poeți și de judecători, care, de când e lumea, sunt cunoscute de flămânde și lacome; și fiindcă din nenorocire materialismul înădușă foarte ades idealismul, priveliștea acelei mese ne-a împrăștiat îndată ideile triste și a trezit în noi oarecare gâdilire stomahică ce avea multă asemănare cu foamea.
fb2epub
Drag & drop your files (not more than 5 at once)