Jane Eyre (in limba Romana)

Un capitol nou al unui roman este ca un tablou nou intr-o piesa. Inchipuie§te-ti, cititorule, ca la ridicarea cortinei ai in fata ochilor o odaie a hanu-lui "George"- din Millcote; ca in toate hanurile, peretii sunt acoperiti de un tapet cu desene mari, §i in odaie se mai afla un covor, mobile §i cateva podoabe pe camin; in sfar§it, mai era acolo portretul lui George al II-lea §i al principelui de Wales, dimpreuna cu un alt tablou care infati§a moartea lui Wolfe 13 .

Pana aici am povestit in amanuntime intarnplarile existentei mele fara insemnatate. Pentru primii zece ani ai vietii mi-au trebuit aproape tot atatea capitole, dar n-am de gand sa fac o biografie exacta si nu vreau sa-mi evoc amintirile decat atunci cand stiu ca ele ar putea fi intrucatva interesante: de aceea voi trece aproape opt ani sub tacere. Va fi nevoie numai de cateva randuri spre a face legatura cu ce va urma.

e vie, gingasa si respectuoasa, atat cat era in stare inima mea sa cuprinda. §i cum ar fi fost altfel, cand Helen, in orice timp, in orice imprejurari, imi aratase o prietenie calda si credincioasa, pe care niciodata n-a intunecat-o proasta dispozitie si n-a tulburat-o niciodata supararea?

Asa e, cititorule; stiam si simteam toate astea dar, desi am multe defecte si putine calitati care sa le rascumpere, Helen nu m-a obosit niciodata; n-am incetat niciodata sa am pentru dansa o dragoste

N-am transformat oare Lowoodul intr-un cuib prietenos atunci cand 1-am descris, inconjurat de verdeata, de flori de padure si munti, asezati pe malul unui rau? Fara indoiala, locul era frumos; dar oare era si sanatos? Asta-i o alta intrebare.

Chiar daca toata lumea te-ar uri si te-ar crede pacatoasa, dar propria-ti constiinta te va aproba si te va dezvinovati, nu vei ramane fara prietene.

Simteam picaturi mici de sange siroindu-mi din cap de-a lungul gatului si simteam o durere ascutita. Aceste senzatii erau mai puternice decat teama, care se prefacu in furie. Nu prea stiu ce faceam cu mainile, dar il auzii pe John strigandu-mi: "Guzganule! Guzganule!" si mugind ca o vita.

Ajutorul ii sosi curand. Eliza si sora-sa alergasera s-o cheme pe mama lor, care se dusese sus. Doamna Reed intra in timp ce se petreceau toate astea. Camerista ei, domnisoara Abbot, si Bessie o insoteau. Furam despartiti si auzii pe cineva rostind aceste cuvinte:

— Doamne! Ce furie! Sa-1 loveasca pe domnul John!

— A mai vazut vreodata cineva atata patima?

— Luati-o, spuse doamna Reed celor ce o urmau. Duceti-o si inchideti-o in odaia rosie.